Press "Enter" to skip to content

Disneyland Paris renunță la paiele din plastic?!

Disnayland Paris este una dintre cele mai vizitate atracți turistice din Europa, tocmai din acest motiv încearcă să țină pasul cu societatea zilelor noastre și a anuțat faptul că vor fi luate câteva măsuri prin care să devină un loc mai prietenos cu mediul. Parcul are anual 15 milioane de vizitatori, iar în anul precedent a produs 19 tone de deseuri. 

In momentul de față Disneyland Paris reciclează hartie, sticlă și alte 18 tipuri de materiale, însă acestea reprezintă aproximativ jumatate din deșeurile pe care le produce, fapt îngrijorator pentru cifrele care arată că până în 2020 nivelul deșeurilor produse va creste cu pana la 60%. 

Luni Disnayland Paris a anunțat faptul că vor interzice paiele din plastic, iar acestea vor fi înlocuote cu varianta lor environment friendly, din hârtie.

Totodată, au anunțat că vor monta panouri solare pe raza celor 22 de kilometrii pătrati. 

Hotelurile din incinta parcului se vor conforma deciziei la rândul lor, iar din luna iunie a acestui an vor renunța la sticuțele de șampon și le vor înlocui cu sticle mai mari care pot fi reîncărcate. 

Toate aceste decizii au fost luate in urma votului care a avut loc in Parlamentul European prin care s-a hotărât interzicerea paielor și a tacâmurilor de unică folosință din plastic începând cu anul 2021. 

Mereu voi încuraja aceste acțiuni și mă bucură faptul că societatea începe să conștientizeze faptul că deșeurile pe care le producem reprezintă un pericol chiar pentru ea însăși, așa că țin să aplaud decizia luată de către Disnayland Paris și sper că și alte puncte de interes atât de iubite de catre noi se vor alătura deciziei și vor încerca la rândul lor să facă o mică schimbare. 

Cu o floare nu se face primavara, mereu aud asta, insă, dacă fiecare plantează câte o floare, primavara va fi cu siguranță resimțită de către noi toți, nu doar de cel cu o floare în ghiveci. 

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *