Press "Enter" to skip to content

Moschino X Sephora

În urmă cu doi ani Moschino lansa prima colecție în colaborare cu Sephora, iar cum cele 2 branduri se bucură de mulți fani, parteneriatul nu putea decât să fie un succes.

Atunci când ceva are un așa impact, este de așteptat să apară și tura nr 2. Ei bine a sosit momentul pentru a doua colaborare a lui Jeremy Scott cu Sephora, de data aceasta colecția fiind ediție limitatâ și este inspirată de rechizitele școlare.

Cred că este întruchiparea visului din copilărie. Sunt sigură că nu am fost singura care visa să își pună un ruj roz într-un marker sau să înlocuiască guma de șters de la creion cu un balsam de buze. Eu cel puțin am făcut asta, nu garantez pentru reușita proiectului, sinceră să fiu nu îmi aduc aminte care a fost deznodământul sitației.

Scott s-a a fost gând la gând cu acelea dintre noi care au făcut asta în copilărie, cum s-ar spune.

Colecția a fost anunțată la petrecerea anuală organizată de către Moschine, dar și Scott a avut grijă să posteze pe contul său de Instagram o poza care să anunțe colaborarea.

Colecția este compusă dintr-un set de pensule care au mânerul în formă de creion, un set de markere evidențiatoare care sunt defapt iluminatoare (asta a fost una previzibilă), ojă în sticluță de corecto fluid și o palteă sub forma unui Macbook cu 30 de nuanțe de fard. Kinda cool, huh?! Să nu uităm de eyeliner-ul sub forma unui marker negru permanent, setul de rujuri lichide care arata ca și un set de carioci cu care desenam în cărțile de colorat și un set de bureței de make-up.

Data de lansare este 25 aprilie, însă nu am informațe clare despre când sau dacă vom putea și noi să punem mâna pe ea.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *